Veste fără rost, de data aceasta din Natură

Proaspăt de pe biroul Nature News este o caracteristică care se gândește la o lume fără țânțari (sau -degetele de la picioare). Cum e vestea asta? Poate că există un nou control vectorial despre care trebuie să auzim cu toții! Bine, consultați articolul din cea mai recentă ediție a revistei Nature intitulat “O lume fără țânțari“. Am dat peste asta inițial pe PZ Myers blog și a început să scriu un comentariu… care a început să crească exponențial, așa că am decis să scriu pe blog despre asta.

Întregul articol nu are o gândire coerentă și o urmărire. Introducerea afirmă că Janet Fang a ajuns la concluzia că nu am rata o lume fără țânțari. Este totuși un romantic; stând pe veranda din spate într-o ajun de vară, băutură în Chateauneuf-du-Pape ’61, să-ți fumezi cubanezul și să mănânci niște caviar rusesc (ar putea la fel de bine să viseze mare). Nu se aude nici măcar un bâzâit de C ridicat la ureche, fără umflături neplăcute cu mâncărime pe toată pielea și, desigur, cel mai rău dintre toate, nici o boală transmisă de insecte nu te plantează la șase picioare sub. Deci, cu o astfel de noțiune de vis, te-ai putea aștepta ca Janet să-și susțină gândirismul (gândire și anevrism) cu unele dovezi în susținere sau cel puțin cu o divagație poetică reflectând la premisa ei. După cum probabil ați ghicit până acum, nu a fost cazul.

Dacă ar fi un beneficiu să-i ai în preajmă, am fi găsit o modalitate de a le exploata. Nu ne-am dorit nimic de la țânțari, cu excepția ca ei să dispară.

Mulțumesc Janet Fang, elevă de clasa a VI-a… Oh, așteptați, este stagiară și presupun că tocmai a fost plătită pentru acea bijuterie.

Janet și-a făcut temele și a trimis prin e-mail zeci de oameni de știință care lucrau la țânțari. Nici unul dintre ei nu a declarat fără ambiguitate că nu ne-ar fi mai bine fără țânțari, dar că ar trebui să ne gândim să încercăm. Consensul general poate fi parafrazat cu gândul “ei bine, da, țânțarii ne fac un rău incredibil… dar impactul lor asupra mediului este mare și nu este suficient de bine înțeles pentru a spune că le putem elimina în siguranță”. Janet dansează în jurul acestei precauții presupunând cu ignoranță că natura ar umple nișa și că orice serviciu ecosistemic pierdut din cauza țânțarilor ar fi rapid înlocuit cu insecte similare care sunt acum inofensive.. Acum putem să dansăm cu toții veseli prin savana și să dormim sub un salcâm cu un leu.

Barca pe care o lipsește este una mare: nișa ar fi umplută. Încă o dată Janet, nișa ar fi umplută… Așa, dacă am pierdut țânțari astăzi, mâine am avea musai-mușca sau… iad – molii care mușcă – care le iau locul. Paraziții și agenții patogeni sunt oportuniști, de îndată ce ușa se deschide, va apărea un val de noi combinații vector/patogen. Întregul eseu se încheie cu un gând al lui Joe Conlon de la American Mosquito Control, care sugerează această avertizare.

Dacă le-am eradicat mâine, ecosistemele în care sunt activi vor sughița și apoi vor continua cu viața. Ceva mai bun sau mai rău ar prelua.

De ce a fost ales acesta să fie cel mai convingător citat al eseului mă nedumerește. Joe are o idee grozavă, viața va continua cu sau fără țânțari, și habar n-avem ce le-ar lua locul. Ar trebui măcar să încercăm o mișcare atât de îndrăzneață? Într-un fel, lui Janet îi lipsește fundalul ecologic sau biologic pentru a interpreta ceea ce se spune aici și trece peste asta fără să se gândească.

Dacă aș fi scris acest articol, poate m-aș fi gândit o clipă la bucuriile vieții fără ciumă. Din pacate viata nu este asa. Dar minunile științei moderne, tehnologia și medicina ne-au oferit instrumente puternice pentru a combate bolile purtate de țânțari. Luați de exemplu malaria. Timp de mii de ani, această boală a fost o povară grea pentru popoarele americane, probabil că a jucat chiar un factor în modelul de așezare al acestei țări. Abia la sfârșitul anilor 1940, știința a preluat controlul și a eradicat efectiv malaria din SUA. acordat, ingredientul principal pentru izolare a fost probabil distrugerea habitatului… dar nu poate exista nicio îndoială cu privire la rolul jucat de CDC. Astăzi există progrese aproape săptămânale în lupta împotriva malariei și un tratament eficient din punct de vedere al costurilor este la orizont pentru milioanele de vieți de pe tot globul care suferă continuu de această boală.. Ne propune Janet să ne concentrăm în schimb pe extincția țânțarilor în loc de control?? Nu… de fapt, Janet abia dacă regurgitează un gând al ei, dar în premisă ea visează să elimine toți țânțarii. Cum s-ar putea realiza acest lucru este peste mine. A face acest lucru este aproape dureros să te gândești, dar fără a pava complet peste tot habitatul – ar trebui folosite milioane de tone de pesticide. Bine, nici măcar nu merită efortul de a postula un mecanism realist prin care să putem realiza acest scop.

Ar trebui să rescriu articolul folosind aproape aceleași cuvinte și să-l reintitulez ca “O lume fără țânțari, un blestem cu care trebuie să luptăm cu toții”. Atunci ar trebui să mi se dea slujba mea la Nature și să plătesc bani mari… la urma urmelor, Am niște vin și caviar scumpe de cumpărat.

Ca un gând de încheiere, voi fura acest citat Aldo Leopold postat de la comentatorul Zachary Burington, ca răspuns la acest articol de pe site-ul Nature..

Ultimul cuvânt în ignoranță este omul care spune despre un animal sau despre o plantă, “Ce bun este?” Dacă mecanismul funciar în ansamblu este bun, atunci fiecare parte este bună, fie că înțelegem sau nu. Dacă biota, în cursul eonilor, a construit ceva ce ne place dar nu înțelegem, atunci cine decât un prost ar arunca părți aparent inutile? A păstra fiecare roată și roată este prima măsură de precauție a manierului inteligent.